Casa parohială a Bisericii Sf. Apostoli
Str. Sfinții Apostoli nr.1
1926-1927
Cod.L.M.I B-II-a-A-19681 Ansamblul Bisericii „Sf. Apostoli” (sec. XVI – XX)
În acest loc, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, a fost atestată o biserică de lemn, refăcută din piatră la 1636 de către domnitorul Matei Basarab și reparată de Ștefan Cantacuzino în 1715. La începutul sec. al XVII-lea devine cunoscută sub numele de Mănăstirea Târnovului pentru că a fost reparată de Mitropolitul Sofiei, Axentie, originar din Târnovo. Peste pivnițele boltite ale caselor egumenești datând din acea epocă, se va construi casa parohială proiectată de arh. Cristofi Cerchez.[1] De-a lungul sec. al XVIII-lea și al-XIX-lea, mai ales după cutremurele mari, biserica se va reface de mai multe ori.
În decembrie 1924 se obține autorizația de construcție pentru un proiect de casă cu pivnițe, parter și etaj, în formă de L, semnat de arh.M. Ioanid. Nu cunoaștem motivele pentru care proiectul acestuia nu se pune în aplicare.
În 22 iulie 1926 președintele parohiei Sf.Apostoli solicită primăriei o nouă aprobare de construcție, depunând planurile realizate de arh.Cristofi Cerchez. Construcția propusă de acesta era o casă ”dublă”, cu un corp central și cu două aripi laterale, în două retrageri succesive. Tratatea fațadelor se aseamănă cu ceea ce realizase arhitectul la vilele Candiano-Popescu și Stanovici. Probabil din motive financiare, proiectul s-a realizat doar pe jumătate, casa parohială actuală fiind în formă de L.
Clădirea a fost afectată de cutremurul din 1977 și se află într-o stare de degradare avansată, fiind necesare intervenții urgente. Din declarațiile din 1992, prezente în dosarul de arhivă reiese, de asemenea, că s-a intervenit la interior, afectându-se concepția originară a monumentului istoric.
[1] Informație preluată din panoul
monumentului istoric.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu