marți, 4 septembrie 2012

44. Imobil R. Capatana, str. dr.Ghe. Marinescu nr. 3



Imobil R. Căpățână
Str.Dr.Ghe.Marinescu nr. 3
nedatat


Roman Căpățână a fost proprietarul Fabricii de ciocolată Regina Maria și furnizor al Casei Regale. A locuit în cartierul Cotroceni, pe str. Dr. Turnescu la nr. 24 (Arhiva P.M.B., dosar 101/1921).  Dosarul de construcție al imobilului din str. Dr.Marinescu nr. 3 nu a fost identificat în Arhiva P.M.B. Atribuirea imobilului se face numai pe baza amintirilor nepoatei arh., Simona Condurateanu.


Potrivit desenului din Colecția Cerchez-Condurățeanu, imobilul proiectat pentru Roman Căpățână avea subsol, parter înalt și 6 etaje. Fațada era asimetrică, marcată la etajele 2-4 de volumul orizontal și cel vertical (evidențiat de balcoane la etajele 4-5). Stilistic imobilul este greu de încadrat, volumele trimițând cu gândul spre masivitatea culelor, dar și spre arhitectura mediteraneană din perioada interbelică. Nici varietatea formelor ferestrelor, a ancadramentelor și decorațiilor nu poate încadra imobilul cu precizie în arhitectura italiană sau cea românească. Volumul retras nu se bucură de aceeași tratare a fațadei; cornișa, streașina și acoperișul atrag atenția doar la nivelele 5-6. 

Comparând cu situația actuală a imobilului, care ne apare puternic modificat, este greu de apreciat în ce măsură s-a respectat chiar și proiectul inițial al arh. Cerchez, care era destul de încărcat. Balcoanele de la primele etaje se sprijină pe stâlpi, intrarea în imobil nu iese în evidență, la etajul 2 se păstrează parțial forma arcurilor proiectate. La etajele superioare nimic nu amintește de fantezia proiectului inițial, ferestrele fiind simple, duble sau triple, chiar și cele două balcoane având o tratare geometrică foarte comună. Soluția la care s-a ajuns astăzi este, în mod paradoxal, mai aproape de ceea ce însemna noua arhitectură a betonului armat a anilor '30.



Fatada imobilului proiectata de arh. Cerchez
Colectia dr. Simona Condurateanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu